Stateam agatat intr un geam, cu ochii in jos, se aude un sunet, ma uit de unde, observ, trag si plec. Pe stolul plecat acasa, o pasare statea suparata, dupa un moment, altcineva, sare in geam, cu ochii in jos imi spune ca il cheama, Voro, ma prezint si eu: Incantat de cunostinta!
Voro se uita la mine si imi spune ca nare rest. Cu bacnota, Voro imi spune ca n’are rest! Il rog sa se mai prezinte o data, imi raspune: Voro, dar nu conteaza!
Ma uit in drepata, o batrana isi cumpara portocale, in stanga am o usa, usa pe care am intrat.
Apuc bacnota, el isi ridica painea. Ies, in spate aud cum doi oameni se cearta. Imping usa, intru intr o cladire veche, totul e pustiu, peretii sunt albi, tavanul este foarte sus, usa la fel, observ ca sunt un gandac intr o cladire veche, in fata observ o usa, la fel de mare ca si cea pe care am intrat.
Cei doi oameni continua sa se certe.
Ma intorc batrana era suparata ca portocalele sunt stricate, sunt inapoi in magazin.
Il aud pe vanzator, pe Voro, imi pune ca are marunt! Tacut imi caut banii.
Caut si nu gasesc nimic...
Sigur am venit sa cumpar paine?
Auzeam in jurul meu numai sunete, nu stiu ce sunete, si acum le aud, dar nu stiu cum sa le cunosc, cum sa le inteleg.
Pe fundul unui lac, copii joaca leapsa. Toata lumea e pe coco! Atele legate de maini erau foarte stranse, aprope ca imi faceam rana. Eu continuam sa joc in fata unui public.
Imi vine sa tac, imi vine sa urlu, imi vine sa plec. Ce sa fac? Plec, nu? Altu’ imi zice sa stau, oricum nu plec, de ce stau ? Pestele daca iese la suprafata, se intoarce inapoi...Omul nu!
Sunt obosit, nu pot sa mai merg, sunt obosit sa mai observ, ma simt ca intr o jungla, dar de fapt chiar sunt intr o junga, aud cantecele pasarilor, tocmai a plouat. Acum este soare. Nu stiu cum am ajuns aici, imi este frica sa mai merg, vreau sa raman aici, poate revine totul la normal.
Ma uit in jur, tocmai a plouat, sunt in mocirla, simt aerul curat cum imi inteapa nasu'. Fac un pas, sunetele pasarilor s au oprit.
Revin inapoi, pasarile incep sa cante, din nou fac un pas, pasarile se aud, doar mi s a parut mie.
Ceva se apropie de mine, ma ascund, dar nu mai am unde, unde sunt copacii? Unde sunt pasarile, nu mai aud nimic, mocirla nu o mai simt sub mine. S a facut noapte, tot acolo sunt. Ce repede a trecut ziua!
Stau cu ochii inchisi stiind ca e dimineata, si da, e dimineata. Sunt in mijlocul unui parc, un parc pustiu, cerul este gri inchis, sta sa vina furtuna, din nou trebuie sa ma ascund. Privesc in departare, nu vad niciun bloc, nicio masina, niciun copac, e pustiu, doar eu parcul si cerul.
Vreau sa plec, sa fug, dar nu stiu in ce parte, ma invart in cerc, transpir, ma panichez, vreau sa ajung acasa, vreau sa inchid ochii sa uit totul. Ieri eram acasa, am iesit cu prietenii, am jucat baschet, si acum...
Nu mai stau, vreau sa fug. Cineva ma opreste si imi spune ca am trisat! Ma uit in jur, sunt inconjurat de oameni tineri, ma uit in piept am un numar, numarul 17.
Ni se ordona sa mai luam o data startul! E adevarat?
Ma indrept catre persoana care mi a atras atentia cu trisatul, il intreb: De cat timp sunem aici? Imi raspunde: De la 9 dimineata! Dar tu ce ai facut? Ai dormit pana acum?
Cu o sticla de bere, intrebam unde e cana, apoi un chistoc de tigara alearga pe strada si intreaba de o carte, discul saltelei sare si spune ca vrea si ea o bere, perna catarata pe stalpul unui bloc, incepe sa planga, plange cu lacrimi de gaina, sticla de apa, se impiedica de cutia de bere bauta de el, daca el nu arunca cutia de bere, se mai impiedica sticla de apa? Aseara un peste a fost dat disparut, acvariul in care locuia, a fost vandalizat de un grup de tineri, tineri erau mari consumatori de bere.
Un pantof il cauta pe celalat pantof, unu sa gasit, dar al doilea, sa ratacit in drum spre casa. Doua lucruri au disparut pana acum, numai ca primul a murit, iar al doilea s a sinucis, despre cine e vorba, intreaba cineva?! Despre o planta ce a fost marginalizata, ii raspund. Se uita lung si imi spune ca frunzele nu prea sunt...dar berea tot nu s a gasit. Tot satul e in cautarea prostiei. Si uite ca am gasit si cana, era intr o glastra, glastra era in cana.
In zbor palma imi sangera, totul in fata e negru, nu mai vad nimic, aud cum cineva ma striga, dar simt aerul cum imi loveste fata.
Ma uit in palma vad cum cineva zboara, nu sunt eu, eu inca mai simt aerul cum imi vine in fata, simt ca nu pot sa respir, inima imi bate cu putere, aerul sa terminat sa mi mai batea in fata, cred ca m am oprit, dar tot nu sunt pe pamant, aerul incepe sa imi patrunda fata.
In palma acel cineva sa oprit a mai zbura, dar nici palma nu o mai vad, nici sangele nu il mai simt in palma.
Incep sa vad. Vad oameni tercand pe langa mine, observ pe cineva, dar nu imi amintesc sa l mai fi vazut pana acum, cineva in capul meu il recunoaste, dar nu si eu!
Se intoarce catre mine si imi spune ca oamenii nu pot observa mai mult de cat le este permis. De ce nu ma vede nimeni?
Soarele imi patrunde pleoapele, vad rosu, simt aer curat. In camera, a plouat, dar copacii nu sunt uzi. Pe vremea asta melcii apar, floarea soarelui rasare.
Aprin lumanarea si vad cum oamenii ma observa, ma studiaza, defapt sunt melci, si nu ma studiaza, doar isi fac datoria.
Ridicandu ma incet, norii curgeau siroae la propriu pe cer, facand din el un tablou imens, dar norii se misca, nu pot sa ma ridic, privesc cu teama primele picaturi ce se scurg din tablou, apoi venind un domn la mine ma intreaba ce parere am despre acea pictura. Ma uit in sus, vad becul ce ilumina sala, sunt intr o expozitie de picturi, oameni curg siroae, la fel si picaturile. Trag aer in piept si ii marturisesc ce am vazut de fapt, apoi imi raspunde afirmativ ca asa este, il intreb daca si el a vazut aceeasi imagine, imi raspunde: Da, putin asemanatoare. Eram intins pe jos, cu ochii atintiti spre bec, uitandu se in soare. Becul este vechi, lumina lui este de un galben inchis. Ma indrept spre iesire, vad cum oamenii se intorc. De fapt eu acum intru!
Am intrat intr o incapere in care soarele dogoreste, sunt intins pe jos, vad picioare de oameni cum trec pe langa mine, ma ocolesc, unu se uita la mine si imi spune daca vad acelasi lucru. Cred ca am un deja-vu, dar nu cred, nici nu stiu ce am facut de fapt, nici nu stiu daca sunt eu, poate sunt altcineva, poate eu acum sunt acasa si dorm, dar in vis nu poti comunica, totul este atat de dilatat incat in vis este imposibil sa visezi cat este ceasu, sau sa vezi un ceas mergand, de cate ori te ai intrebat in vis cat e ceasu’, m a intrebat cineva. nu stiu sa raspund. Atunci nu sunt in vis, sunt eu, sunt el, sunt tu, sunt lumea intreaga, sunt univesul, striga un cersetor pe strada, ma duc la el si il intreb daca este bine. Se uita la mine si ma intreaba daca imi aduc aminte de ceva de cand aveam doi ani. Nu, nu imi aduc aminte, ii raspund, se uita la mine si imi spune ca el inca stie, el vorbeste des cu subconstientul lui, defapt, chiar el este cel mai bun prieten al lui, cu el isi petrece cel mai mult timp din zi.
Singurul prieten care nu te lasa este mintea ta! Singura realitate care nu te inseala este prevazuta de ochiul interior al tau, ochiul mintii. Cred ca am doi prieteni, imi spune omul strazii. Imi mai spune ca atunci cand merge pe strada, observa oameni fericiti si oameni mai putin fericiti, mai exact nu vede nimic, vede doar vietuitoare ce incearca sa respire mai mult decat le este permis. Ieri dupa ce m am despartit de ''omul strazii'' am intalnit un alt ''om al strazii'' (nici nu stiu daca era acelas sau nu) sa uitat la mine si ma intrebat cum poate trai intr o lume numai a lui, in care poate crede orice, poate auzi orice vrea. Nu stiu, i am raspuns!
Am uitat unde mergeam, ma intorc acasa, nu imi plac mijloacele de transport, nu imi plac oamenii care se uita in gol si nu sunt in stare sa gandeasca anuminte suferinte cu un oarecare zambet primitor pe fata. Din nou am onarea sa il reintalnesc pe primul om al strazii, imi aduc aminte de intrebarea ce mi a fost adresata.
Cu un zambet pe fata imi spune sa ii transmit sa isi scoata ochii, sa uite de tot ce a vazut pana acum, sa isi faca o lume a lui, sa inlocuiasca toate lucrurile, obiectele, tot ce il inconjuara, cu ce isi doreste el. Daca o planta vrea sa fie caine, planta e caine, nimeni nu il poate contrazice in ceea ce gandeste si ce isi imagineaza el. Si asa putem observa o fiinta trista dar fericita care nu circula cu transportul in comun, dar de ce nu circula cu transportul in comun? Daca stau bine sa ma gandesc, a si vrea sa ma fac vatman de transport in comun si sa ma numesc in capul meu: conducator de gandiri in comun.
