Copacul

Sunt intr-o camera, cu mine sunt sapte batrani, toti sunt in pijamale! Se uita mirati la mine, unul cate unul incep sa dispara... Multi copii alearga in jurul meu! Am ametit, imaginea mi se intuneca. Afara s-a intunecat! Copiii pleaca suparati unul cate unul. Incepe sa ploua, sa fulgere, timpul parca sta in loc, si picaturile s-au oprit in fata mea. Undeva in stanga pe cer, un fulger a lovit un copac. Copacul sta cazut intr-o parte, in timp ce fulgerul sta intins pe cerul albastru. Ceva ma uda pe picioare, aud pescarusi. Sus pe cerul albastru luna lumineaza oceanul. In spate cred ca am o jungla. Ma intorc si plec! Intru in junga, in dreapta se aude o usa trantindu-se, imi intorc privirea, o usa cu scari ce coboara in jos imi iese in cale. Pasesc incet, aud o apa curgand! Sunt intr un subsol, este cald, miroase urat. Pe jos calc pe un intrerupator, lumina s a stins, s a facut bezna, pipai incet cu mana podeaua, intrerupatorul a disparut. Ma apropii incet de un perete. Tot merg taras, iar peretele nu exista! Din spate aud: Aici! Ma intorc, nu este nimeni, la fel de bezna! Cineva imi spune ca mi-a vorbit unul din pereti! Pereti vorbesc?... Din nou aud o vece care imi spune: Peretii nu au avut niciodata urechii, intodeauna au vorbit! In stanga mea aud pasi, aud cum pleaca, ii urmez! In fata se vede o usa, se deschide, in fata mea apare un copil! Imi zambeste si imi spune ca afara a iesit soarele! Ma uit pe geam! Picaturile stau nemiscate, fulgerul si copacul sunt la locul lor!