Tranzitie

Imi simt sira spinarii, incet imi simt tot spatele, mainile mi se misca, deschid ochii, este negru, simt pamant pe fata. Urechile le simt reci, aud picaturi de ploaie, pamantul dupa fata imi aluneca, incep sa vad! Imi imaginez totul innorat, ploua...aud pasi oamenilor, parca ar calca pe mine, simt cum ma apasa plamanii, simt cum frimiturile de pamant ma zgarie. Ridic mana dreapta, o duc la fata, ma sterg, soarele imi intra in ochii (ma simt adus la mal de valuri) dar in jur nu am apa, pamantul nu mai il simt pe mine, imi este sub picioare! In continuare aud valuri, ma simt curatat de pamant, in spate aud din nou pasi, ma tem sa nu fiu iar calcat de oameni, nu ma intorc, continui sa ma uit la soare, am o presimtire ca in spate totul este alb, ca sunt inchis intr o camera de ospiciu. Dar intr o camera de ospiciu nu poate exista, apa, pamant, oameni. Razele soarelui inca strabat fereastra inchisa, pe podea se reflecta grilajul ferestrei. Ma introc, analizez ce este in jurulul meu, nu este nimic din ce mi am imaginat... Cineva bate in usa, ma apropii, ma uit pe vizor, valurile marii ma lovesc in ochiul stang, cad pe spate, simt nisip sub mine, un val incet imi atinge spatele, vad marea, in fata am o usa ruginita, o usa de camera, pare a fii usa de la camera mea, o usa fara vizor. Ma ridic, ceasul imi cade din brate, am patura pe mine, ceasul continua sa sune, ma uit la el, arata 23:45, pe fereastra mea soarele isi arunca razele. Nu merge bine cesul sau...?