A fost

Si cand am venit, totul zbura, nimic nu statea jos, din nou se crapa de zi, cu picioarele in apa, fac cu mana la crocodili, ei imi zambesc. Iti zambesc si tie? Uite cum stai si te uiti la ei. Da, zise unu! Uite cum stai si te uiti la melci, atunci am plecat, am zambit, i am multumit si am plecat.
Si cand m a vazut a zis ca: Nu ai cum sa te enervezi daca nu te gandesti! Ce melc, si am plecat.
Am sarit gardul care sare coarda, dar defapt fereastra e la locul ei, stau ma gandesc, si da, nu trebuia sa ma gandesc, un ponei imi ofera locul si imi spune politicos ca azi a implinit zece ani. Melcii se pot transforma in ponei, cu zi de nastere pe sapte ianuarie? Doi flacai vioi stapanesc un catel sa nu sara si el coarda, se zbate si zice in gura mare ca: Si melcii sar coarda! Are legatura cu calu'? Doi castori se alearga prin padure, deodata unu se opreste si ii face semn prietenului sau, si ii arata ca doi pesti fac baloane pe strada. Simt miros de peste, vad baloane, dar defapt e un vanzator ambulant in parc, care spune repetat: Totul numai pentru noi! Baloanele se inalta, el se opreste si spune ca melcii au picioare. Melcii daca s ar stradui, si ar putea agata crengutele cu ochii!
Tot unu din crocodili spune ca: Doi ca tine nu fac unu din el! Acum iti zambeste, ii zambesti si tu lui, ii faci cu mana iti iei ramas bun de la el, te duci acasa si stai. Simt o tigara in buzunar, o rup la fuga. Alerg, sunt pe o buturuga de copac deasupra orasului, nu pot sa ma misc, e noapte, nu e deloc innorat, pot sa vad pana jos, dar nu ma aude nimeni, nimeni nu ma vede. Dar jos se intreba cineva ce e cu copacul asta? Ma dor muschii, stau incordat, imi e frica sa ma asez in capul oaselor, stau pe coate si pe genunchi, ma dor genunchii, din nou ma uit in jos, vad felinarele strazilor, vad masini, totul este luminat, cine ma poate gasi pe mine aici, cine stie de mine ca sunt aici, ma pot salva atunci cand se va crapa de zi trebuie sa ma vada cineva. Dar mai pot rezista pana atunci?
Panica ma cuprinde, din nou simt o durere a muschilor.
Deschid ochii, am atipit. Buturuga copacului e mai mare, ma pun in capul oaselor si ma intreb ce s a intamplat, mai am o speranta. Ma uit in jos, vad copacul, il vad pana jos, ma ia ameteala, ma retrag, ma uit in jurul meu, in stanga am usa, in fata un dulap, in dreapta este biroul meu, imi vad fereastra. Sunt in camera. Am adormit?
Ma ridic, ma indrept spre usa, apuc clanta, deschid, ma uit in jos, nu imi vad corpul, copacul apare, simt aerul rece, ridic privirea. Da, a fost un vis.

Servieta

Ma trezesc greu, ma trezesc cel mai greu.
M am trezit, ma duc la WC, aprind lumina, termin sting lumina, cineva vorbeste pe terasa de un concurs, (m am trezit?) Ies pe hol unde am geamu' de la terasa, pe stanga am scara pentru mai sus, urc pe scara, o voce se aude, ajung sus, era un arab, imi zice: eu iti pun valiza asta cu 3 miloane de euro la 2 metri de tine, daca o iei e a ta!
Accept, imi zice: vino dupa mine. Ajung la marginea terasei unde o placa de lemn era pusa in afara terasei, la captul lemnului o teava mare si lunga pana jos, tinea placa de lemn.
Pot sa am bani, sau pot sa cunosc tripul care nu il poti explica nimanui, ce e dupa moarte. Imi zic in minte!
Pun genunchiu’ pe placa, se misca, n am mai vazut niciodata imaginea asta, sunt la etajul 10, continui sa merg, ma gandesc sa merg pe burta, imi pierd echilibru’, vad cum placa se misca, continui sa merg, ajung la valiza, mi am adus aminte ce fac daca traiesc, si ce fac daca mor?
In cadere imi vin in minte toate momentele cand ma intrebam cum e cand mori.
Trag genunchii inapoi, geanta o tin cu stanga, din nou placa se misca, imi vin in minte intrebarile de mai sus.
Continui sa ma apropii de terasa.
Am ajuns, sunt felicitat, arabul coboara pe scara opusa mie.
Nu ma intereseaza unde se duce, am bani.
Pun picioru’ pe marginea terasei, ma-ntorc si pun picioru’ pe treapta scarii, (pot cobora cu servieta in mana).
Scara are 2 metri de sus pana jos, ma misc mai greu, am servieta castigata, deja ma vad cu permis cu masina, sunt altcineva.
Ma gandesc ce masina sa imi iau, pot sa imi cumpar Trabant, Broscuta.
Inca cobor, unde sunt de ce nu am ajuns, mirat ma uit in sus, blocul se uneste cu cerul, e un cer albastru, ma uit in jos, scara s-a sfarsit si blocul continua pana in adancurile pamantului.
Inima imi bate incat ma misca dupa scara, tremur, imi este frig, incep sa plang, nu vreau, nu i adevarat.
Plangand ma gandesc sa urc, e mult, e foarte mult de urcat.
Urc, ma gandesc ca am sa ajung sus si am sa ma odihnesc, am si bani, trebuie sa trec cu bine de asta.
Urc, urc......vreau sa vad cat mai am, bucuros ridic capu' ma opresc tremur si mai tare, lumina nu mai este, e la fel ca si jos, ma uit in jos,
tremuratul iar ma cuprinde, la sfarsitul blocului, o lumina aprinsa de bec se vede, continui sa urc, ma opresc sa ma asigur de lumina de jos.
Ridic capul am ajuns de unde am plecat.
Ajuns de unde am plecat, ma duc pe scara arabului, fericirea ma cuprinde, continui, traiesc, incep din nou sa ma gandesc la ce masina sa imi iau.
Am ajuns la scara arabului, pasesc si ma opresc, scara pe care am coborat era la fel, sa patesc la fel si pe asta...?
Trebuie sa fie ceva, inima imi sare din piept, pasesc pe marginea terasei, ma intorc si pun piciorul pe a 2-a treapta, ma asigur in jos, e real tot, cobor, cu o fericire ma uit in sus, vad cerul, e frumos afara, totul sa dus, zambind ma uit in jos...
Tremuratul ma apuca.

In Singapore

In Singapore, doi indivizi ascunsi pe rotile unui tir, unu din ei striga tare cat il tin plamanii: Uitati va cat ma tin plamanii, altu' din multime spune: Mai arata odata, arata mirat cat il tin plamanii si tot mirat intreaba: cat dai pe el?
O voce din multime se aude: Uite domne cum se vand unii pe altii!
Piciorul de la masa intra si el in vorba, cu un ac, arata si el cat il tin plamani.
Dupa arata, pretul a fost fixat pe un copac, nimeni nu stia.
Doi dintre ei (adica acei doi indivizi) s au aruncat sa ia tabla, a mai ramas unu zise altul din multime, hai sa il vindem, zise altu'!
Pe vemea asta totul e placut, parca iti vine sa respiri din toti plamanii, acum am patru, pot sa respir bine si usa sa inchis.
Tot pe undeva pe acolo, un om se certa cu el insasi (era nebun?) zicea ca isi vrea sireturile chiar maine. Doi trecatori se intrebau daca: Cu cine vorbeste el, e de acord sa ii dea sireturile chiar maine, maine are sa fac la fel scandal cu sireturile? Si daca in lumea lui, acel cineva, ii da sireturile, in lumea nostra (normala) are sa se plimbe cu o pereche de sireturi primite de la...?
Trec mai departe si ma intreb: Acel om ce vorbea singur era nebun? Dar trecatori?
Si asa ajung acolo, de ce circarii merg in picioare? Melcii au maini? Cum percepe melcu’ sunetele? Si cu toate ca nu aude, se supara si repede! Cum sunt melcii astia...Melcii sunt curati, dar prosti, gelu nu le lipseste niciodata.
Acum faceam altceva, nu stiu ce, nu conteaza, totul e bine atunci cand faci ceva.

Cabinetul 17

M am trezit, era ora trei, m am dus la wc, pe drum cineva ma intreaba de cabinetul nr 17. Eu tre’ sa ajung la baie, dar unde e cabinetul 17? Ies din camera, nimic nu imi pare cunoscut, nu mai este holu’, pacientii isi asteapta randul, lumina e stinsa, totul e murdar, picatura de soare nu a patruns vreodata aici, simt aerul greu, nu mai aud, lumea vorbeste pe langa mine, dar eu nu aud. Ii vad cum se misca in reluare, nu mai imi simt picioarele, merg, nu mai simt cum pasesc, simt cum ma ridic de la sol, imaginea se innegreste, trec de un perete, un doctor isi consulta pacientu’, incerc sa lovesc ceva, sa fac un semn, ma pun in fata doctorului, il studiez, are ochelari, nebarbierit, nici nu ma observa, ma uit la pacienta, este o doamna in varsta, nimeni nu ma vade, trec inapoi de partea cealalta a visului, acolo oamenii se certa pe un scaun, din nou timpul se dilata, ii vad cum se misca greu, pot sa ii ating, o pisica se agata de mine, si a infipt ghearele in degetele mele, incerca sa ma muste, trag de ea, ma doare si mai tare.
Un lac se vede in spate, pasarile canta, dar cum ca e ora trei? Luna reflecta putin in apa, o poteca incercuieste lacu', ies din tufis si ma indrept spre carare, pasarile se aud, dar nu le vad, oare sa fie in capul meu? Continui sa merg, ma uit in jos, pamantul uscat, crapat, se vede cum isi primeste oaspetele, imi ridic privirea, un foc imi apare in fata, ma uit inapoi, nimic, ma uit in stanga, lacul nu mai este, nici poteca, sunt intr o campie, copii alerga si se joaca, mamele lor nu sunt, nici tatii, nici bunicii sau bunicele, cine sunt? Unde e lacul? Cineva apare si imi zici ca oamenii care barfesc ar trebui sa respire sub pamant, sa vorbesca cu cainii, sa fie tinuti sub observatie. Plec multumit de cele auzite, apoi ma striga, ma intorc spre el si imi zice ca cineva peste 2 minute ma va vorbi pe la spate. Cum e placut dealtfel!
Melci gasesti peste tot, si unii prieteni sunt melci, si nu numai. Si nu numai prietenii, si amicii, ce sunt aia amici, daca nu sunt melci?
In drum spre prajeala lui balauru, baietii zic la fel, ce melci la fel ca prostii!
Un alt domn ma intreaba: daca esti putin iesit din comun, pentru ceilalti, esti iesit de tot, si de ce melcii zic asta?
Melci se scapina in nas? Dar amicii?
Imi plac melcii care fac efortul de a vorbi, pentru a iesi putin mai prost decat e mai in fata.
De ce melcii din jurul blocului vorbesc, dar nu deschid ochii, si din nou melcii parfumati ataca baracile prostilor si se ung cu ei, nu ai inteles asta melc prost ce esti, te dai cu parfum ca sa te dovedesti de doua ori spalat? Cel bine facut si parfumat, isi retrage ochii si pleca.
oamenii ii vorbersc, daca esti prost si te mai dai si cu gel.

Cafeaua

In timp ce ma gandeam, imi vine in minte cineva, si ma intreaba daca am aragaz, dupa doua minute se aude o voce, vocea mergea spre larg, ma intorc, ridic capu' si zic, ma duc si eu in larg, ajuns in strada mare, aud largul marii cum ma striga, tac si ma gandesc, si iar aud de aragaz. Largul marii mai exista? Dar oare este al marii largu'?
Ma plec iau bricheta si plec, in drum spre...
Ma opresc si ce sarmale, imi iau bricheta si plec, iar ma striga cineva, nu stiu cine e dar striga, striga tare, se aude de departe, dar vad ca nu e ceea ce pare, pentru ca bricheta nu are gaz, o arunc si plec.
Un copil ma intreaba une gaseste un beci, il indrum spre beciul stiut de mine, apoi ma intreaba daca aud si eu cum il stiga cineva, si il striga tare, dar eu tot nu aud, ajung acasa, o cafea aveam in cap de pe drum, iau bricheta aprind aragazu', pun ibricu' pe foc, apa incepe sa dea in clocot, si iar cineva ma striga, ma auzi? Alo, asta este beciul? raspund: da. Doamne ce pofta am de o cafea!
Sunt acasa? Suna telefonu’, dar cafeaua? Raspund! Nu e nimeni, inchid, din nou suna telefonu’, nu raspund, ma duc la bucatarie.
Din trei, unu iese pe ferestra, spune ceva, il vad cum gesticuleaza, dar nu il aud, si nici la telefon nu era nimeni...Inima imi bate, incerc sa uit ceea ce cred, ma duc sa verific, trebuie sa intreb ceva pe cineva.
Dulapul imi spune ca are cafea, apuc ibrciu’ il umplu cu apa, aud un vuiet, caut bricheta, ma aplec o apuc si aprind aragazul, dar iar un vuiet se aude...Cred ca este de la sangele venit in cap cand m am aplecat.
Gandurile se intrec pe ele, nu mai stiu ce se intampla, miroase a carne prajita, ce as bea o cafea...
Ma sperii de orcine vad, imi este frica, oare e adevarat? Oamenilor nu li se vede capu' doar ochii, niste ochi plutitori deasupra gatului, nu au gura dar vorbesc.
Imi trebuie o oglinda sa ma vad, vad doi ochi plutitori, incerc sa ma tin calm, il intreb cat este ceasul. imi raspunde 15:35, afara e aproape noapte, dar cum?
Ma indrept catre casa, imi trebuie o oglinda, liftul are oglina, trebuie sa vad.
ajung chem liftu' vazandu ma, ma intreb cum? Liftul a ajuns (doar ma gandeam?!) in locul unde trebuia sa fie oglinda este spatiu gol, nu mai este oglinda.
Ajung acasa, ma duc la oglinda cuierului, locul arata ca si cum nu a fost niciodata acolo o oglina.
Fug la baie...Gura sta deschisa, nu ma mai gandesc la nimic, imi invart privirile in baie, am si uitat de ce vroiam oglinda, nu mai am nici o scapare, ce fac?
Ies afara, oamenii pluteau, ochii la fel, intreb curios ce se intampla, nimeni un imi raspunde, tip mai tare, nici macar cei din jur nu se uitau la mine ca tip si urlu, fac cu mana, la fel nimeni nu ma aude, nimeni nu ma vede, imi aduc aminte ca atunci cand am iesit din casa, casa era goala, alba, fara mobila, fara covoare, fug la intrarea blocului, inca ma uit in spate la oamenii ce plutesc in aer. Intru in scara, scara este toata alba, nici cutii le de scrisori nu sunt, chem liftu', liftul este negru, o lumina galbena se vede, o lumanare facea toata lumina, ma intorc sa inchid usile, din toate butoalele ce trebuiau sa fie de la unu pana la opt, nu este decat etajul opt, tremurand apas butonul.
Imi aduc aminte de un vis, dar am ajuns repede, deschid usa de la palier, mai urc un etaj pe scari, totul la fel de alb, scot cheile, deschid, mai intai observ usa, este usa mea, in casa totul este alb,
merg incet pe hol, ma propii de camera mea, holul este alb, nu mai cred nimic, ma intorc la cuier sa vad daca este oglina. Totul alb. Ma indrept spre camera, deschid usa, cineva doarme, cu spatele la usa este invelit, ma apropii, incerc sa ridic patura, rapid se intoare pe partea opusa, din spate aud un ceas cum suna.
M am trezit, e 9 dimineata!

Semnul intrebarii

Si iar pamantul este rece, are chiar miros, miroase a pamant ud, imi aduc aminte cum miroasea pamantul ce l cumpara mama cand eram mic, il miroseam, nu stiam ce e, dar acum miroase exact ca atunci, tip, ma aud pe mine, incepe sa ma deranjeze tipetele mele, doar pe mine ma aud, nu vad nimic, dar poate nu e ceea ce pare, oare sunt inca in pat cu plapuma pe mine? dar plapuma nu miroase a pamant, in vis ai mirosuri? se zice ca atunci cand visezi nu simti durerea, la fel si mirosul, are rost sa ma pisc?
ma gandesc, respir acelasi aer, imi este deja cunsocut, simt cum un burete, imi sta in gat, stau calm, nu mai dureaza decat putin, buretele este tot mai des, imi aduc aminte cum ma spala mama pe spate cu buretele cand eram mic, apa calduta o simt si acum pe fata.
La scoala stergeam apa cu buretele, dar ar fi si buretele meu ud, poate ca ar fi mai bine, dar tot mai greu devine aeru, este un aer cu praf, simt praful de pe bibelourile nesterse de praf, si praful meselor si a servantelor, la fel nesterse de praf.
Simt pamantul de sub degetele mele, mirosul rece sa dus, nu mai pot mirosi nimic, si buretele tot mai mare este.
Dar de ce eu? de ce tocmai eu? oare ce o fi acum afara? ploua, e frig, soare?
Daca o persoana care se bucura de soarele dogoritor, afla de starea mea, de locul unde ma aflu? ar incerca barem sa ma caute? sa anunte pe cineva? dar cum se poate asta?
Aud o usa cum se deschide, capul mi se taraste pe pamantul ud, ma intreaba daca sunt acolo, ii raspund afirmativ, el scoate un sunet si pleaca, dar..cine era? de ce nu l am intrebat unde sunt?!
imi aduc aminte ca usa nu sa auzit cum se inchide, dar cu ce ma ajuta, mai strig odata..AJUTOOOR, parca simt grosimea pamantului, si imi dau seama ca daca ar fi cineva deasupra mea cand strig, tot nu m ar auzi, peretii imi intorc fiecare sunet, fiecare respiratie.
Dar aia e, cat o sa mai dureze si ies de aici, am sa rabd.
Din nou aud usa, aud cum intreaba daca vreau ceva de la cofeterie, aud: o Amandina.
Dar eu nu am raspuns nimic, tip dinou dupa ajutor, tip si tip, apoi aud: vino sa inchizi usa, niste pas aud deasupra mea.
Aud niste pasarele, aud si un rau cum curge..Gata ies, ies de aici, oare am sa pot vedea cine e sus? Oare a fost cutremur, eu eu eram printre darmaturi si deliram? dar oricum, pasarelele si raul, ma vor indruma in directia corecta.
Imi aduc aminte ca ieri, eu si prieteni mei, faceam glume pe tema crucii aparute in palma, ce am mai ras, dar ieri a fost ieri, si azi e azi.
Vad raul!

Fereastra

Ma catar, sar podu si plec, in drum dau peste alt drum? ce fac pe unde sa o iau? ma gandesc ca nu am nici o sansa, asa ca imi iau o guma, pe pat guma sare, dar sarea in pat sare? si daca nu, cum? oricine trebuie sa fie constient de el, de ea, de guma, pentru ca.....si imi zice ca nu are, pe langa, sare o balanta, sare si topaie, topaie, e un fel de mancare cu sare, sarea nu sare pentru ca nu vrea ea, si daca ar vrea tot nu vine.

Si dinou ma gandesc cum gandesc, gandacii gandesc? n am somn, plec si cand vin sare o balta, sare, sare. Dar nu sare cum e sarea, pitici se invart in capul meu, vreau si eu sa ma invart in capul lor, si dinou trece o masina, neagra? ce culoare avea?

calu' tace si rade, ca sarea sare, cat poate sa gandeasca un om? dar un melc?

Cate intrebari fara raspuns, imi zice pestele pierdut in intuneric, intunericul ma invaluie, scot capu' si plec, si iar ma gandesc?! fara raspuns, fara melci, fara gandacii care gandesc. Vine cineva, cred ca este o idee, dar nu, nu are cum, acum stau intr un nor de fum, si ma intreb daca gandacii gandesc.

am o aripa de broasca, e murdara de sange, murdara de prostie, a facut ea ceva, de care se feresc melcii. Gandul vine si pleaca, nu imi amintesc nimic, si ce am gandit? doi gandaci si doi melci, se gandesc daca sunt adevarati, gandacii nu stiu, dar melcii.....ii vad peste tot, peste tot unde intorc capu', trebuie sa fie un melc, care sa vrea sa socializeze, dar intr un mod gandacesc, si dinou melcii, se intrec in prosteala, atunci cand un melc este....poti sa zici ca asa e el, si urmasii lui cu mari sanse, se pot naste cu ochii foarte lungi.

la melci prostia se masoara in lungimea ochilor, nu ai inteles, nu? nu! isi ridica ochii, ce pot sa mai spun? Multe animale sunt pe lumea asta, oare unele se inteleg cu melcii? nu, gandacii sunt insecte!

of, ce ma dor ochii, zice unu! dar nu ii vad ochii, ce bine. Sau nu, ceva se inalta si se uita la mine, uite, se uita si la tine, e, asta ce e? zi tu.

In drum spre casa, cineva ma intreaba, de ce oameni pana sa moara, zic ca asteapta moartea oricand, si atunci cand le vine randul (nu la batranete!) ultimele secunde de gandire, isi aduc aminte de cele mai dragi lucruri, si nu numai? si atunci ar da orice, sa dea timpul inapoi, si sa se gandeasca altfel.

M ar mai intreba el ceva, dar cred ca se abtine, oare ce o vrea sa zica? si dinou ma intreaba: in ce a si vrea sa ma reincarnez, nu ma intereseaza in ce, dar oare mai plec pe undeva dupa? in ultimele secunde de gandire constienta, a si putea sa ma gandesc in ce ma si reincarna? si daca ma gandesc degeaba? si astept degeaba cu gandul ca ma voi reincarna intrun melc.

nu am inteles nimic, imi zice un chior, cred ca are o sora, cred ca si chiorul, este defapt fata, o intreb cati ani are, imi zice sapte, sapte? pare mai matura.

Sapte frati ma asteaptau acasa, si aceeasi intrbare ii pun si eu.

imi raspunde, nu imi e frica sa mor, vreau doar sa nu mai fiu melc, nu mai suport ochii lungi, toata lumea se ia de mine. Pai daca esti melc.

In scurt timp, cred ca am sa plec, si nu ma gandesc ce a si vrea sa fiu mai departe, vreau sa vad acea campie verde, cu sorele aproape langa mine, cu iarba, cu florile care deja miros fara sa le vad, nici nu vreau sa le vad, ca deja stiu cum arata, vreau sa vad curcubeu, sa ma urc pe el, sa vad totul de sus, cerul este un albastru fin, cred ca si el are miros, il pot mirosi, mirosul lui este compus din toate florile din lume. pot sa il atingi, nu simt ca respir, dar pot mirosi, defapt nu mioare de cat a flori vii. Dar de unde sunt asa de sigur? Este ca atunci cand cineva iti ofera cazare gratis la mare, si pe drum iti imaginezi cam cum ar arata. Vezi o camera vopsita cu o culoare crem deschis, perdele albe ca zapada, mobilata frumos.

Si cand ajungi acolo vezi cu totul altceva, acum si eu ma gandesc la cu totul altceva.

Continuii sa merg pe strada goala, merg, simt vantul din spate, el este singurul prezent aici, aici unde, ma intreaba cineva, nu ii raspund, pentru ca daca mi se pare, dar daca doar mi se pare ca sunt singur doar cu vantul, ma introc sa vad cine a zis, un om prost imbracat se uita la mine, vorbeste dar nu il aud, il rog sa repete ce a zis, dar nici pe mine nu ma aud, imi dau cu mana pe la ureche, si tot nimic, daca nu ma intorceam, avea se se intample asta dupa 2 metri ce ii parcurgeam? sau....

iar nimeni nu mai este pe strada, imi aud gandurile, dar nu pot vorbi cu cineva, ma uit pe acoperisul unei case, doi ochi se furiseaza inapoi, se ascund, dupa zece minute ajung la destinatie, acolo trei oameni vorbeau despre un tren care nu mai fusese pornit de mi de ani, si acum vor sa il porneasca? ma aporpii si intreb unde ajunge trenul, se uita la mine si se intristeaza, pleaca cu capul plecat, oare ce o fi fost asta? ma duc sa mai intreb, vad o pesoana vesela, imi zic ca are sa imi dea un raspuns la intrebarea ce mi o puneam, ajung la el, nu apuc sa il intreb, ca din toata veselia lui, se uita la mine trist si pleaca, oare este un vis, ar trebui sa ma sperii.

Merg sa mai intreb pe cineva, dar toti au plecat, ii vad cum merg toti cu capetele plecate, doar corpul si ceafa li se vad, aud hornul trenuilui, trenul pleaca.

Ieri pe la ora zece, ploua foarte tare, amagit ma uit pe fereastra, in parc toti copii desenau, se jucau, se plimbau cu bicicletele, dar in ploaie?

Ma imbrac sa ies, imi iau umbrela si plec, ajung la lift, deschid usa, ma uit in oglinga si imi fulgera o imagine cu oameni indepartati, nu au capete, mainile le atarna pe langa corp, fiind cu spatele, le vad suferinta, le aud gandurile, gandurile la ce au fost odata si acum poate nu vor mai fi.

Liftul a ajuns, deschid usa, ies, ies si din bloc, afara soarele este al locul lui, isi face datoria. Deschid umbrela si continui sa merg, vreau sa vad de aprope copii ce se joaca in parc. Ajuns in parc toti copii sunt tristi, parinti si mai rau, aud un tren cum isi anunta plecarea, copii incep sa planga, parinti nu mai sunt tristi, toti isi iau la revedere de la copii lor, copii continua sa planga neintelegand ce se intampla, fug catre un om mai invarsta, ajuns in fata lui, el dispare si un copil de langa el incepe sa planga, imi intorc privirea, vad cum toti parinti isi imbratijeaza copii si le streg lacrimile, ploaia incepe din nou, am ramas singur, eu si copii.

Copii plangand se uita la mine, apoi toti fug in directii diferite, nu le pot tine urma, sunt singur, ploaia continua sa cada, se innoreaza si mai rau.

Ma intorc acasa, ploaia sa oprit, vad copii cum ies din tufisuri, dupa strazi, nu mai sunt tristi, acum zambesc, ajuns la un copil il intreb ce sa intamplat mai devreme, imi raspunde ca tocmai a venit de la scoala si nu sa intamplat nimic, uite, acolo este bunicul meu, si imi arata catre o banca, ma uit, batranul ii face cu mana nepotului lui.

din nou imi intorc privirea, totul pare sa fie cum se vedea pe fereastra, ma asez pe o banca sa imi adun gandurile, imi asez fata in mainile transipirate, incerc sa ma gandesc, dar am uitat tot ce sa intamplat, cu greu imi ridic capul din mainile transiparte, un horn se aude, ploaia incepe, sunt ud tot, palmele nu mai sunt transpirate.

Un om ce asigura linistea parcului, ma intreaba daca sunt bine, ii raspund ca da, il intreb cat este ceasul, imi raspunde, doua fara douazeci.

Il intreb daca a luat parte la ce sa intamplat mai devreme, imi raspunde ca nu, si mirat ma intreaba ce sa intamplat, ii povestesc tot ce sa intamplat.

Se uita la mine si imi spune, ca sunt de la douasprezece pe aceasta banca, se poate? ma intreaba altcineva, ii raspund da, se aseaza si imi zice ca minte ce mi a zis acel om ce asigura linistea, imi spune ca si el a vazut cele intamplate mai devreme, dar mai devreme cand, cat este ceasul il intreb, imi raspude, zece fara zece minute.