Fereastra

Ma catar, sar podu si plec, in drum dau peste alt drum? ce fac pe unde sa o iau? ma gandesc ca nu am nici o sansa, asa ca imi iau o guma, pe pat guma sare, dar sarea in pat sare? si daca nu, cum? oricine trebuie sa fie constient de el, de ea, de guma, pentru ca.....si imi zice ca nu are, pe langa, sare o balanta, sare si topaie, topaie, e un fel de mancare cu sare, sarea nu sare pentru ca nu vrea ea, si daca ar vrea tot nu vine.

Si dinou ma gandesc cum gandesc, gandacii gandesc? n am somn, plec si cand vin sare o balta, sare, sare. Dar nu sare cum e sarea, pitici se invart in capul meu, vreau si eu sa ma invart in capul lor, si dinou trece o masina, neagra? ce culoare avea?

calu' tace si rade, ca sarea sare, cat poate sa gandeasca un om? dar un melc?

Cate intrebari fara raspuns, imi zice pestele pierdut in intuneric, intunericul ma invaluie, scot capu' si plec, si iar ma gandesc?! fara raspuns, fara melci, fara gandacii care gandesc. Vine cineva, cred ca este o idee, dar nu, nu are cum, acum stau intr un nor de fum, si ma intreb daca gandacii gandesc.

am o aripa de broasca, e murdara de sange, murdara de prostie, a facut ea ceva, de care se feresc melcii. Gandul vine si pleaca, nu imi amintesc nimic, si ce am gandit? doi gandaci si doi melci, se gandesc daca sunt adevarati, gandacii nu stiu, dar melcii.....ii vad peste tot, peste tot unde intorc capu', trebuie sa fie un melc, care sa vrea sa socializeze, dar intr un mod gandacesc, si dinou melcii, se intrec in prosteala, atunci cand un melc este....poti sa zici ca asa e el, si urmasii lui cu mari sanse, se pot naste cu ochii foarte lungi.

la melci prostia se masoara in lungimea ochilor, nu ai inteles, nu? nu! isi ridica ochii, ce pot sa mai spun? Multe animale sunt pe lumea asta, oare unele se inteleg cu melcii? nu, gandacii sunt insecte!

of, ce ma dor ochii, zice unu! dar nu ii vad ochii, ce bine. Sau nu, ceva se inalta si se uita la mine, uite, se uita si la tine, e, asta ce e? zi tu.

In drum spre casa, cineva ma intreaba, de ce oameni pana sa moara, zic ca asteapta moartea oricand, si atunci cand le vine randul (nu la batranete!) ultimele secunde de gandire, isi aduc aminte de cele mai dragi lucruri, si nu numai? si atunci ar da orice, sa dea timpul inapoi, si sa se gandeasca altfel.

M ar mai intreba el ceva, dar cred ca se abtine, oare ce o vrea sa zica? si dinou ma intreaba: in ce a si vrea sa ma reincarnez, nu ma intereseaza in ce, dar oare mai plec pe undeva dupa? in ultimele secunde de gandire constienta, a si putea sa ma gandesc in ce ma si reincarna? si daca ma gandesc degeaba? si astept degeaba cu gandul ca ma voi reincarna intrun melc.

nu am inteles nimic, imi zice un chior, cred ca are o sora, cred ca si chiorul, este defapt fata, o intreb cati ani are, imi zice sapte, sapte? pare mai matura.

Sapte frati ma asteaptau acasa, si aceeasi intrbare ii pun si eu.

imi raspunde, nu imi e frica sa mor, vreau doar sa nu mai fiu melc, nu mai suport ochii lungi, toata lumea se ia de mine. Pai daca esti melc.

In scurt timp, cred ca am sa plec, si nu ma gandesc ce a si vrea sa fiu mai departe, vreau sa vad acea campie verde, cu sorele aproape langa mine, cu iarba, cu florile care deja miros fara sa le vad, nici nu vreau sa le vad, ca deja stiu cum arata, vreau sa vad curcubeu, sa ma urc pe el, sa vad totul de sus, cerul este un albastru fin, cred ca si el are miros, il pot mirosi, mirosul lui este compus din toate florile din lume. pot sa il atingi, nu simt ca respir, dar pot mirosi, defapt nu mioare de cat a flori vii. Dar de unde sunt asa de sigur? Este ca atunci cand cineva iti ofera cazare gratis la mare, si pe drum iti imaginezi cam cum ar arata. Vezi o camera vopsita cu o culoare crem deschis, perdele albe ca zapada, mobilata frumos.

Si cand ajungi acolo vezi cu totul altceva, acum si eu ma gandesc la cu totul altceva.

Continuii sa merg pe strada goala, merg, simt vantul din spate, el este singurul prezent aici, aici unde, ma intreaba cineva, nu ii raspund, pentru ca daca mi se pare, dar daca doar mi se pare ca sunt singur doar cu vantul, ma introc sa vad cine a zis, un om prost imbracat se uita la mine, vorbeste dar nu il aud, il rog sa repete ce a zis, dar nici pe mine nu ma aud, imi dau cu mana pe la ureche, si tot nimic, daca nu ma intorceam, avea se se intample asta dupa 2 metri ce ii parcurgeam? sau....

iar nimeni nu mai este pe strada, imi aud gandurile, dar nu pot vorbi cu cineva, ma uit pe acoperisul unei case, doi ochi se furiseaza inapoi, se ascund, dupa zece minute ajung la destinatie, acolo trei oameni vorbeau despre un tren care nu mai fusese pornit de mi de ani, si acum vor sa il porneasca? ma aporpii si intreb unde ajunge trenul, se uita la mine si se intristeaza, pleaca cu capul plecat, oare ce o fi fost asta? ma duc sa mai intreb, vad o pesoana vesela, imi zic ca are sa imi dea un raspuns la intrebarea ce mi o puneam, ajung la el, nu apuc sa il intreb, ca din toata veselia lui, se uita la mine trist si pleaca, oare este un vis, ar trebui sa ma sperii.

Merg sa mai intreb pe cineva, dar toti au plecat, ii vad cum merg toti cu capetele plecate, doar corpul si ceafa li se vad, aud hornul trenuilui, trenul pleaca.

Ieri pe la ora zece, ploua foarte tare, amagit ma uit pe fereastra, in parc toti copii desenau, se jucau, se plimbau cu bicicletele, dar in ploaie?

Ma imbrac sa ies, imi iau umbrela si plec, ajung la lift, deschid usa, ma uit in oglinga si imi fulgera o imagine cu oameni indepartati, nu au capete, mainile le atarna pe langa corp, fiind cu spatele, le vad suferinta, le aud gandurile, gandurile la ce au fost odata si acum poate nu vor mai fi.

Liftul a ajuns, deschid usa, ies, ies si din bloc, afara soarele este al locul lui, isi face datoria. Deschid umbrela si continui sa merg, vreau sa vad de aprope copii ce se joaca in parc. Ajuns in parc toti copii sunt tristi, parinti si mai rau, aud un tren cum isi anunta plecarea, copii incep sa planga, parinti nu mai sunt tristi, toti isi iau la revedere de la copii lor, copii continua sa planga neintelegand ce se intampla, fug catre un om mai invarsta, ajuns in fata lui, el dispare si un copil de langa el incepe sa planga, imi intorc privirea, vad cum toti parinti isi imbratijeaza copii si le streg lacrimile, ploaia incepe din nou, am ramas singur, eu si copii.

Copii plangand se uita la mine, apoi toti fug in directii diferite, nu le pot tine urma, sunt singur, ploaia continua sa cada, se innoreaza si mai rau.

Ma intorc acasa, ploaia sa oprit, vad copii cum ies din tufisuri, dupa strazi, nu mai sunt tristi, acum zambesc, ajuns la un copil il intreb ce sa intamplat mai devreme, imi raspunde ca tocmai a venit de la scoala si nu sa intamplat nimic, uite, acolo este bunicul meu, si imi arata catre o banca, ma uit, batranul ii face cu mana nepotului lui.

din nou imi intorc privirea, totul pare sa fie cum se vedea pe fereastra, ma asez pe o banca sa imi adun gandurile, imi asez fata in mainile transipirate, incerc sa ma gandesc, dar am uitat tot ce sa intamplat, cu greu imi ridic capul din mainile transiparte, un horn se aude, ploaia incepe, sunt ud tot, palmele nu mai sunt transpirate.

Un om ce asigura linistea parcului, ma intreaba daca sunt bine, ii raspund ca da, il intreb cat este ceasul, imi raspunde, doua fara douazeci.

Il intreb daca a luat parte la ce sa intamplat mai devreme, imi raspunde ca nu, si mirat ma intreaba ce sa intamplat, ii povestesc tot ce sa intamplat.

Se uita la mine si imi spune, ca sunt de la douasprezece pe aceasta banca, se poate? ma intreaba altcineva, ii raspund da, se aseaza si imi zice ca minte ce mi a zis acel om ce asigura linistea, imi spune ca si el a vazut cele intamplate mai devreme, dar mai devreme cand, cat este ceasul il intreb, imi raspude, zece fara zece minute.